Cu sufletul pe mare. Va fi ușor? Nu. Va merita? Cu siguranță.

M-am gândit mult la cum aș putea să formulez acest articol, din ce perspectivă: a soției, a  mamei, a copilului care crește departe de tata (o buna parte din timp). 

De obicei, când cineva aude ca sunt soție de marinar, ma compatimeste imediat, fie prin vorbe, fie prin priviri și ceea ce isi imaginează majoritatea redus în câteva cuvinte: singurătate, bani, trădare (femei în fiecare port). Ei bine, pentru noi  nu este chiar asa, de fapt nu este absolut deloc asa. Vorbesc din perspectiva mea, din trăirile mele … unii se vor identifica în cele descrise mai jos, iar pentru alții poate fi foarte diferit.

Da, este greu, mereu va fi greu, atâta timp cât există dragoste.Este adevărat, la noi nu este atat de usor ca în cazul unui cuplu obișnuit, dar noi nu avem o dragoste obișnuită. 

 Sotul meu naviga de aproximativ 6 ani, jumătate din acest timp l-am petrecut împreună și jumătate despărțiți fizic. Știam ca va fi greu și am hotărât împreună că vom fi în regula dacă alegem aceasta viață, însă abia după ce a plecat prima dată am realizat cat de greu va fi. Nu este vorba de singurătate în nici un caz, căci el este mereu în gândul tău și tu în al lui, știi că va iubiți reciproc, simți asta și mai profund atunci când pleacă. Este vorba despre conștientizarea faptului ca a plecat și că 4 luni nu vă veți mai vedea,  un gol pe care îl simți, îți lipsește ceva … prezența și atingerea celuilalt. Încet, încet însă acest sentiment este înlocuit de un sentiment de împlinire, de apreciere a ceea ce aveți împreună. Dacă vă iubiți, îl vei aprecia oricum, însă atunci când sunteți departe, ajungi să apreciezi mult mai mult timpul petrecut împreună, ajungi să îl valorifici altfel. Atunci cand sunteti impreuna nu mai pierdeți timp făcând lucruri care poate nu vă fac foarte mare placere și alegeți decât activitățile care vă plac, alături de oamenii care vă sunt dragi (nu are rost sa intru în detaliu …  știți la ce ma refer, chiar dacă nu vorbiți despre asta cu voce tare 😊).

Prima data a plecat pentru 7 luni … acum când ma uit înapoi, nu știu cum am rezistat atâta timp și cu siguranță nu ar mai face un voiaj atat de lung. A fost mai greu la început deoarece nu am putut comunica decât prin e-mail și nici măcar nu era adresa personala, ci cea de pe vapor. Asta înseamnă că e-mailul nu este primit direct de el și altcineva îl poate citi … încerci sa vorbești cat mai codat, dar totodată vrei sa îți exprimi dorul și sa ii scrii cat mai multe. De asemenea, nu ii poți scrie în fiecare zi, căci nu vrei sa deranjezi șefii cu prea multe emailuri … Din fericire acea perioada a trecut pentru noi, a fost greu la început, dar acum soțul este la o companie buna și are permanent acces la internet.

Cum trec eu mai usor peste aceste perioade când suntem despărțiți? Pot spune ca mi-am creat un fel de ritual. 

Ultima săptămână înainte de plecare trece foarte repede, nu ai chef de nimic, nu vrei sa vorbești sau sa te vezi cu nimeni, nu  vrei sa auzi texte de genul “lasa ca o sa treacă repede”, parca totul te deprima. Asta îți spui și tu, deși știi  ca nu va fi asa, știi foarte bine ce urmeaza, știi ca trebuie sa te descurci singura, știi ca multi prieteni dispar deodată (dar revin  imediat ce se întoarce cel plecat, nu pentru a oferi vreun ajutor, ci pentru distractii), ca nu sunt multi celor cărora le poți cere ajutorul și sa știi ca te ajuta necondiționat și mai ales din placere, fără sa gândească ca le-ai răpit din timpul lor liber. Mai sunt și cei care parca se tem sa întrebe dacă te pot ajuta cu ceva, ca nu cumva sa răspunzi afirmativ. Iar cei de care trebuie să te îndepărtezi sunt cei care se oferă sa te ajute la nevoie, însă când apelezi la ei … găsesc scuze. Cei care mă cunosc știu ca nu îmi place sa cer ajutor pentru nimic, nu imi place nici sa îmi plang de mila, căci nu este cazul. Nu incep sa dau telefoane “din singuratate”,chiar dacă câteodată îmi doresc foarte mult sa îmi ies din stare, însă de multe ori aștept curioasa sa vad cine ma suna just to say hello. Sunt zile când îți este rău, când trebuie sa faci tot ceea ce normal se împarte la 2 (cumpărături, mâncare, curățenie, facturi, job, sa vorbești și sa te  joci cu copilul … atunci când ai un copil nu poți amâna lucrurile … te simți în stare sau nu … trebuie sa le faci). Copilul nu trebuie sa simtă lipsa tatălui, trebuie să se simtă iubit și sa înțeleagă ca nu a fost părăsit. 
Momentul plecării este dureros și lacrimogen. Îți dorești să oprești timpul în loc pentru ca îmbrățișarea și sărutarea sa dureze cat mai mult  😊. Taxiul ajunge insa si trebuie sa ne luam la revedere …  ma uit de la geam cum se urca în taxi și il urmăresc cu privirea pana ce nu se mai vede … abia atunci încep sa realizez ca a plecat … ca parca timpul petrecut împreună a  fost prea scurt si îmi doresc parca să fac cumva sa treaca timpul cat mai repede. 
Primele 3 saptamani sunt cele mai dificile, atunci apare acel moment de conștientizare a despărțirii pentru o perioadă de timp și cam atât durează pentru mine sa îl depasesc și sa îl transform în ceva constructiv. Dupa cele 3 saptamani revine sentimentul de fericire și împlinire pentru ce avem împreună … ne iubim, ne simtim bine cand suntem împreună și avem o fetiță mai mult decât minunată … lucrurile materiale nu contează foarte mult pentru mine. Primele saptamani este greu sa te trezești dimineața și sa găsești casa goala, sa simți mirosul lui în toată casa, sa te bagi la culcare singură. Cu puțin noroc găsești o comedie sau un reality show care sa te facă sa zâmbești … filmele romantice in  aceasta  perioada te fac sa plângi, chiar dacă în mod normal nu ai face-o. De asemenea, lucrez cat mai mult, mă pierd prin supermarket, ma plimb si incerc sa ajung acasă doar la ora de somn. Atunci cand este plecat petreci cat mai multe ore la birou, iar cand este acasa nu stii cum sa faci sa stati cat mai mult timp impreuna. Aceasta este varianta inainte de Sofia. Acum deși programul este diferit sentimentele sunt același si incerci sa nu te lasi coplesita de ele in fata copilului … oricum el te face sa razi si sa treci mai usor peste tot. În această perioadă apelez la terapia prin shopping online … înainte pentru mine si el, acum mai mult pentru Sofi, dar nu ne neglijez nici pe noi 😊. Dupa cele 3 saptamani îmi revin și încep planurile … imi planific sa fac diverse lucruri pana când se întoarce el, sa învăț ceva nou, sa lucrez la ceva care mi-ar ocupa prea mult timp atunci când este el acasă, iar apoi planurile pentru petrecerea celor 2 luni cât sta acasă. Vrei ca în cele 2 luni sa stați pur și simplu împreună, sa va culcați și treziți împreună, sa mâncați împreună, sa mergeți la cumpărături împreună, sa va certați din tot felul de prostii, sa va plimbați cat mai mult … la finalul celor 2 luni realizezi însă ca deși ați făcut tot ce v-ați propus, timpul a trecut foarte repede și parca ieri îl așteptai sa se intoarca acasa, entuziasmata și cu fluturași în stomac. 

Soțul și-a ales aceasta profesie pentru că ii place, avantajele financiare, faptul ca vede toată lumea si concediul prelungit sunt un bonus 😊. Totul era mai simplu pentru el înainte de Sofi, acum însă timpul trece mai ușor pentru mine si mult mai greu pentru el. Și acum este continuu în gândul meu, dar o am pe Sofi care mă face continuu sa zâmbesc, chiar și când sunt extrem de obosita, dispar pentru 2 minute de langa ea și o gasesc într-o balta de apa, cu mâncarea pe post de crema de corp, făcând pish pe canapea și uitandu-se entuziasmata cum curge … etc etc. 

Cred ca despărțirea dintre tata și copil trebuie gestionata diferit de la caz la caz, în funcție de legatura dintre cei 2. Intre soțul meu si fetita exista o legatura foarte puternica, a fost continuu lângă ea, a schimbat-o, i-a făcut baita, i-a făcut mâncare, s-au jucat, au dormit impreuna, il striga la culcare si la trezire, au glumele lor … se înțeleg din priviri si știu fiecare la ce sa se aștepte, ce urmeaza … sa danseze, sa se ascundă, sa facă cazemata, sa alerge … este obisnuita ca el sa fie prezent și sa participe la fiecare eveniment al zilei. Înainte de plecare a incercat sa ii explice ca va pleca pentru o perioadă la servici și ca se va întoarce, ca se va gândi la ea continuu și ca o iubește mult. În acest timp ea nu parea sa înțeleagă ceva, își vedea de joaca ei și totuși … dupa plecare mi-am dat seama ca ma înșelasem, fusese atenta și a înțeles tot. Fetita are 1 an și 7 luni și este prima plecare la care este conștientă ca tati lipsește.  Din fericire a avut posibilitatea sa vorbească cu ea zilnic, deja asociază telefonul cu tati și când îl aude sunând … tatiiii și aleargă repede sa îl vadă, sa îl pupe (noroc ca am telefon waterproof, căci în ultima săptămână l-a tot mozolit Sofi). Ma bucur ca înțelege, nu plânge când ii explic ca nu putem vorbi cu tati oricând, pune botic, dar ii trece. Citisem undeva ca atunci când copilul simte lipsa unui părinte se atașează de ceva, fie de o jucărie, fie de un obiect oarecare. Iată cine a devenit unul dintre cei mai buni prieteni al Sofiei, cine tine locul lui tati cald pana se întoarce … vi-l prezint pe Mor  Mor (care este un elefant de fapt)   .. cu el ne trezim, cu el ne culcam, cu el mâncăm la masă, cu el dansăm … singurul loc în care încă nu îl ia cu ea este … afara 😊. Sofi încearcă prin Mor Mor sa treacă mai usor peste absenta lui tati și ca urmare îl ia cu ea la toate activitățile la care era obișnuită sa îl aibă pe tati alaturi. Este încă micuța și atâta timp cât  îl vede zilnic și îl mozoleste prin telefon totul pare în regula. Intr-adevar, simt ca îmi cere mai multa atenție și bineînțeles ca i-o ofer. 

Cel mai greu este pentru tati, nu imi pot imagina cat de greu este sa fie departe de Sofi, sa vorbească cu ea, sa o vadă jucându-se, râzând, țopăind, arătându-i ce a mai învățat nou, sa strângă tare telefonul in brate  și să îl pupe, sa îl strige tatiiii  tatiii și sa nu o poată lua în brațe, sa nu o poată atinge. Trebuie sa fii foarte puternic sa reziști și să nu ceri ca din primul port să pleci acasă. Eu sigur nu as rezista. Am inceput munca part time de 6 luni și încă plec de acasă cu lacrimi în ochi, chiar dacă lipsesc decât pentru 4 ore și abia aștept sa intru pe ușa să îmi sara în brate.

 Ultimele 3-4 săptămâni dinainte de a se întoarce sunt încărcate mereu … pregatiri … și încep sa îmi imaginez momentul regăsirii, momentul când îl voi simți și atinge din nou, momentul când Sofi îl va vedea și reacția ei. Suntem împreună de aproape 14 ani și încă  simt fluturași în stomac atunci când ma gândesc la el și când ne revedem ma simt iar ca la prima întâlnire 😊. 

Cupluri mai “vechi” îmi spun ca aceste sentimente se vor schimba în timp, ca te obișnuiești, eu însă cred ca asta se intampla decât atunci când nu mai exista dragoste. Trebuie sa accepti faptul ca va fi greu mereu și sa te gândești la părțile frumoase. La prima vedere pare un timp îndelungat departe unul de celalalt, dar timpul petrecut acasă este un mare avantaj pentru noi, avem la dispoziție 2-3 luni cât este acasa sa facem tot ceea ce ne dorim. Un job normal îți dă ocazia să te vezi zilnic (după 9-10 ore de servici în cele mai fericite cazuri) , dar nu și să petreceți prea mult timp impreuna. Fiecare își alege și trebuie sa accepte varianta care i se potrivește cel mai bine, cu avantajele și dezavantajele aferente. Noi momentan suntem în faza de acomodare și acceptare a ceea ce presupune sa fim departe pentru perioade mai lungi sau mai scurte, a faptului ca va pierde sărbători, zile de naștere, diverse evenimente, nu va fi întotdeauna lângă noi fizic, însă pentru mine semnifica mult mai mult ca îl simt lângă noi chiar și atunci când este departe și tot ceea ce ne oferă mie si Sofiei atunci când este lângă noi. Nu mi-aș fi putut dori un tată mai bun pentru Sofi si un soț mai bun pentru mine. Aceasta este familia noastră, viața noastră și incercam sa scoatem tot ce este mai bun in ea, chiar și atunci când suntem la depărtare.


      Leave a Reply

      Fill in your details below or click an icon to log in:

      WordPress.com Logo

      You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

      Twitter picture

      You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

      Facebook photo

      You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

      Google+ photo

      You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

      Connecting to %s