Ce ne transmit copiii fără vorbe și cum le răspundem? A scoate limba, zâmbetul, plânsul -mesaje pentru părinți

Cu cat se apropia termenul nașterii îmi era tot mai teamă că nu ii voi putea satisface nevoile Sofiei, pentru că nu i le voi înțelege. Cum poți comunica și înțelege fără  vorbe?  Acum stiu ca fiecare expresie a copilului poate fi interpretata astfel încât părinții sa își poată da seama dacă bebelușului ii este foame, daca il deranjeaza ceva, daca este mulțumit, suparat sau dacă pur și simplu vrea să se joace. Fiecare părinte își înțelege copilul prin priviri, zâmbet, plâns, gesturi și mai târziu prin cele mai minunate sunete, silabe, cuvinte stâlcite înțelese decât de voi. In fiecare familie se creează propriul limbaj, înțeles decât de voi. Este firească si  minunată această etapă.  Sofi ne-a învățat ca nene înseamnă desene animate, nana – somnic, niam na ma – că îi e foame și că  îi place … gata, nu divulg mai mult … este limbajul nostru secret, așa cum fiecare familie îl are pe al ei.

Am început să scriu acest articol pornind de la întrebarea de ce scot copiii limba și nu aș fi ajuns la aceasta întrebare dacă nu aș fi observat ca fetița mea stă destul de des cu limba pe afară.

Am inceput sa mă documentez, am observat-o pe Sofi si am înțeles ca uneori pur și simplu este un semn că se concentrează la ceva (la cățărat pe un scaun spre exemplu), iar alteori este tot o formă de comunicare. Există și cazuri când poate semnala o problemă de sănătate, dar această temere se poate verifica printr-un control medical.

Medicii care trebuie consultați în această privința, pentru a va asigura ca nu este o problema de sănătate, sunt: pediatrul copilului, neuropediatrul sau  endocrinologul.

Eu sunt destul de precauta și prefer sa previn, decat sa tratez, așa că, nu trec cu vederea, fără investigații, nici o problemă de sănătate – mai ales când vine vorba de copilul meu. Prefer sa merg la control și să dorm linistita ca nu are nimic sau sa tratez din timp dacă este cazul.

Inainte de a incepe sa vorbească  copiii se folosesc de o serie de semnale pentru a comunica. Astfel de semnale includ un copil cu limba scoasă, zâmbetul, plânsul, strâmbatul din nas sau ploscaitul buzelor. Cu toate că aceste semnale sunt destul de frecvente, ele pot însemna diferite lucruri în diverse situații.  Voi încerca să enumăr cât mai succint principalele motive pentru care copiii scot limba, majoritatea observate si in comportamentul Sofiei:

  1.  Reflex firesc – face parte din reflexul de supt si dispare de obicei, cu timpul, în jurul varstei de 4-6 luni, atunci când incepeti diversificarea. Astfel ca mai târziu, motivul poate fi ca pur și simplu asa ii place sa stea 😊 . La noi continua si acum, la 19 luni :). Sunt cazuri când se ajunge la terapeut pentru a scăpa de acest obicei;
  2.  Respirația pe  gură – pur și simplu respiratia pe gura, te provoaca să scoți limba afară.  Sugarii pot avea o astfel de problema  (sunt determinați să respire pe gura), fie ca este vorba de congestie nazală in urma unei răceali, alergii sau amigdale marite;
  3. Înainte de a manca si dupa ce mănâncă  – uneori, copiii scot limba  pentru a arăta că le este foame. De asemenea, cand se simt sătui bebelușii vor scoate limba si vor întoarce capul, simultan cu unele expresii care arată ca nu își mai doresc să mănânce. Daaa noi practicăm la fiecare masă. Inainte de solide Sofi nu scoate limba, dar o face când își dorește tzitzi, în plus își tuguiaza si buzele. Atunci cand este sătulă scoate limba si întoarce capul în altă direcție sau îl ascunde ca struțul 🙂 
  4. Forma de comunicare/joc – bebelușilor le place foarte mult să se joace împreună cu părinții și cea mai frecventă parte a unor astfel de jocuri este atunci când aceștia imita expresiile faciale ale părinților.  Uneori, copiii pot lua inițiativa prin scoaterea limbii și așteaptă răspunsul similar. Ar trebui sa ne jucăm cât mai des cu copiii noștri și sa observăm atent cum ne imită acțiunile … sa lăsăm problemele la o parte atunci când suntem în preajma lor și să le transmitem decât zâmbete si energie pozitivă, astfel vom avea copii mai fericiți (mulțumiți), ceea ce se poate observa și în comportamentul lor; 
  5. Refuzul unui aliment/ a unei mese solide – unii dintre copii pot arăta refuzul de a accepta hrana solida sau un anumit aliment  prin scoaterea limbii afara.  Acesta este un instinct natural si astfel se poate evita inecul; Ceea ce nu ii place astăzi, poate deveni alimentul preferat mâine, astfel ca trebuie revenit asupra tuturor alimentelor. Multe alimente la care Sofi închidea gura și scotea limba, acum au devenit niam na ma (adică le-ar mânca la orice oră);
  6. Limbă mare (macroglosia) –  indică un plus față de țesuturile prezente în limba. Acest lucru are ca rezultat limba ieșită din gură, deoarece nu este o potrivire adecvată pentru o gură tipică. Afectiunea poate fi congenitală sau dobândită. 
  7. Gura mică – în cazul în care un copil are o gură mică, cu o limbă de dimensiuni normale, se va da impresia de a avea o limbă de mare. O gură mică poate fi observată la copii cu sindromul Down; 
  8.  Dureri datorate gazelor intestinale/colici – copilul scoate limba și apoi o trage  înapoi la fel ca un șarpe, aceasta înseamnă, probabil, că se confruntă cu dureri provocate de gaze sau colici. Din fericire noi am scăpat de colici, am observat însă acest comportament la alți copii … de asemenea, câteodată,  înainte de un pârtz, Sofi scoate limba.
  9. Hipotiroidia – aceasta ar fi cauza care te poate îngrijora pentru a ajunge la un control endocrinologic (hormonii tiroidieni sunt esentiali pentru dezvoltarea psihica și fizica). La nastere li se face testul TSH tuturor bebelusilor, pentru a depista și trata din timp un eventual hipotiroidism și a evita urmări pe mai târziu.

Copilul încearcă să comunice cu noi si o va face prin expresii faciale, fie că este vorba de foame, sete, tzitzi, gaze, scutec murdar, durere,  pentru a-l face sa se simta in siguranță este important să le observăm si apoi să le imităm. Astfel îi transmitem copilului ca l-am înțeles și ii suntem alături.

Dacă scosul limbii ne poate transmite diverse mesaje, la fel este și cu zâmbetul și plânsul. Sofi are multe feluri de a zâmbi, fiecare exprimând un alt grad de fericire:

  1. când se trezește dimineața și ma vede lângă ea si când îl vede pe tati;
  2. când îmbracă o hăinuța care îi place;
  3. când mă vede după ce lipsesc câteva ore și sare la tzitzi;
  4. când incepe melodia ei și ne trage de mână la dans pe mine și pe tati;
  5. când vede apa și se bălăceste în ea (cea mai mare bucurie după tzitzi) – aici deja nu mai e vorba de zâmbet, sunt țipete de extaz 😊

Tot la fel, are mai multe feluri de a plânge, deși o face rar (din fericire):

  1. când se preface pentru ca își dorește ceva ce știe că nu am aproba;
  2. când se preface ca e bebelus;
  3. când se lovește tare;
  4. când se lovește, și se preface pentru a o lua în brate, deși nu a pățit nimic;
  5. când este obosită sau flămânda;
  6. când vrea tzitzi și nu mai are rabdare;

V-ați gândit vreodată la cate feluri de a zâmbi sau plânge au copiii voștri ? Eu ma opresc aici, căci sigur as mai putea enumera câteva, dar este trecut de ora 2 , Sofi a început sa se foiasca și în curând voi auzi pe un ton cald și încet, ceea ce mă face mereu să zâmbesc … tzitziii 😊


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s