Oare ne mai putem schimba?

Putem schimba modul de a ne îmbrăca, parfumul, prietenii, jobul, locuinta, statutul social, dar ne putem schimba caracterul? Apar situații în viata  când reflectând asupra zilei ce a trecut începi sa regreți un gest, un cuvânt, o reacție și îți spui ca de mâine vei schimba ceva din comportamentul tau. Poți începe prin elemente superficiale: ținută, parfum și poate exista o schimbare temporara de comportament, o schimbare controlata insa. Pentru un timp poți fi asa cum îți imaginezi ca ti-ar fi plăcut sa fii. Poate ca daca ai fi fost astfel, ai fi realizat ca de fapt îți doreai sa fii asa cum ești de fapt. Ne dorim ceea ce nu putem avea, ne dorim din ce în ce mai mult și probabil de aceea tindem și spre a împrumuta alte caractere/comportamente.  Jucăria preferată a oricărui copil este întotdeauna jucăria altui copil. Cele 2 jucării pot fi identice si copilul va stii care nu este a lui si pe aceea si-o va dori. Aceasta rămâne valabil în viata de adolescent și în cea de adult. Uităm să apreciem ceea ce avem, uităm să ne bucuram de ceea ce avem si realizăm cat de norocoși suntem, doar atunci când poate este prea târziu. Uităm să luăm o pauză, să ne gândim la ceea ce suntem și la tot ceea ce astăzi avem și în trecut era doar un vis. Uităm să zâmbim cu recunoștință.

Poți face o lista cu ceea ce îți place și ceea ce nu iti place sa faci. Verifica apoi de cate ori ai făcut lucruri care nu te caracterizau decât pentru a face pe plac altora, pentru a părea ceea ce nu ești de fapt. Prieteni nu iti sunt cei care gândesc și se comporta ca și tine. Din contra, sunt cei care în ciuda diferențelor dintre voi, nu iti judeca alegerile și îți rămân alături. Sunt cei cu care nu te intalnesti atat de des pe cat ti-ai dori, dar stii ca atunci cand vorbiti se bucură sau plâng împreună cu tine. Dacă trebuie să te schimbi pentru cineva, atunci nu ești lângă persoana potrivită, fie ca sunteți iubiți, prieteni, colegi etc. Viata este scurtă, de ce să pierzi timp prefăcându-te și făcând lucruri care nu iti aduc placere?  Există excepții când pentru persoanele dragi nouă facem unele compromisuri, făcând și lucruri care nu apar în lista noastră cu lucruri favorite, însă în timp parcă începem sa ne acomodam cu ele deoarece le facem alături de cei dragi. Îmi place fotbalul, însă nu îmi place sa merg pe stadion. Nici măcar nu trebuie sa fie un meci important. Îmi place sa îl vizionez în fața televizorului, cu un pahar de … suc și o cutie de pringles sau popcorn. În copilărie, atunci când se transmitea un meci la TV, mama cocea cate o tava  de semințe cu sare și ne așezam toată familia la TV cu cornete din hârtie de ziar. Câteodată gașca era mai mare și veneau și alți prieteni de familie. Pentru mine fotbalul a rămas o ocazie de strângere laolaltă a celor dragi. Poate ca în alte condiții nu mi-ar fi plăcut acest sport și poate ca îmi place decât datorita asocierii pe care o fac.

De foarte multe ori mi-am dorit sa mă schimb, sa fiu mai sociabila, sa îmi asum mai multe riscuri, sa nu mai fiu atât de calculata, sa fac ceea ce imi place și sa nu îmi controlez vorbele decât pentru a nu supăra sau dezamăgi pe cei din jur, sa ma pun pe mine pe primul plan, înaintea sentimentelor celorlalti … acum știu ca nu pot schimba ceea ce sunt, ceea ce simt, ceea ce gândesc. Trebuie sa învăț sa ma plac si sa ma iubesc asa cum sunt și sa termin cu prostiile de genul “trebuie sa ma schimb”.

„Nu îţi poţi schimba destinaţia peste noapte, dar îţi poţi schimba direcţia peste noapte” – Jim Rohn

Avem tendința de a judeca alegerile celorlalti fără a-i cunoaste și mereu vom găsi pentru ce sa o facem: pentru un aspect mai neîngrijit, pentru coafură, pentru o reacție de moment, o privire, pentru felul de a-și cheltui banii, dacă au copii sau nu, pentru modul nonconformist de a-și creste copiii, pentru un bacșiș mai mic sau mai mare, pentru jobul pe care îl au …  Cautam și mereu vom găsi pentru ce sa bârfim și sa dezaprobat comportamente, căci a judeca este mult spus pentru multi dintre cei care o fac. Ne dorim sa ne schimbăm, ne dorim mai mult decât primim de la cei din jur, mereu nemultumiti de reusita sau nereusita altora, mereu în căutare de bârfă. Nu ar fi mai simplu sa ne acceptam asa cum suntem, sa acceptam ca nu toți gândesc sau se comporta ca noi, ca putem fi mai buni necondiționat?

Sunt genul de persoana care iau acasă problemele de la birou si la birou pe cele de acasă.  Cum ai putea sa te detașezi atat de repede de unele sau altele? Fiecare percepem în mod diferit aceeași problema, astfel ca modul de a ne raporta la ele face parte din personalitatea noastră. Poate ține și de cât de mult esti atașat de jobul pe care îl ai și din fericire eu am un job pe care îl iubesc, chiar dacă de mi-a adus multe nopti nedormite.

Avem comportamente diferite acasă, la birou, la o terasa cu prietenii sau în preajma părinților.  Sunt momente cand ma simt copilul care sare gardul pentru a scoate mingea din gradina vecinului, sunt momente cand ma simt copilul stângaci la balet din gimnaziu, sunt adolescenta din liceu care nu știa ce vrea etc. Simțim diferit în funcție de situație și de persoanele care ne înconjoară, însă baza caracteriala rămâne aceeași. Cat de diferit poate fi acasă taximetristul care m-a certat că i-am lăsat doar 2 lei bacșiș, deși m-a pus sa îl ghidez stânga, dreapta “femeie, altădată sa nu mai ceri aer conditionat”,  clientul din Auchan care a înlocuit ouăle dintr-un cofrag de oua bio, pentru a scuti câțiva lei (acasă am descoperit ca în cofrag aveam 3 feluri diferite și cu 3 date de expirare diferite), domnii sau doamnele care ocupa relaxati locurile pe scaunele din metrou și se uita tot drumul la gravidele care stau înghesuite și transpira continuu (probabil ar trebui sa ridicam bluza sus sa înțeleagă ca nu e de la bere), femeile în vârstă care ridica copiii de 7-8 ani de pe scaun  în autobuze, cei care se baga în fata ta la rand la posta pentru ca au cu ei un copil mic luat de la grădiniță, deși ai și tu la rândul tău un copil de câteva luni care te așteaptă pe bancheta din spate a mașinii (supravegheat) “lasa ca probabil copilul tău stă cu telefonul în mână și se joaca acum, pe când al meu stă în picioare”(aici e vorba de cei care mereu se considera mai chinuiți decât restul – alta poveste). Aceste persoane sunt la fel oriunde s-ar duce si sigur ii poti recunoaste de la distanta după primul gest. Ei ar trebui sa se schimbe, dar tot ei sunt și cel mai greu de schimbat. Pe ei nu ii intereseaza nici măcar sa se prefacă a fi oameni, macar pentru un moment.

Putem schimba doar aspectele superficiale, caracterul ne definește și ne dictează cum sa ne comportam. Putem imprumuta un caracter controlat, insa reacțiile de moment, “negandite” ne vor trăda adevărata personalitate pe care poate am ținut-o ascunsa. De sa ajungem acolo? Fii tu însuți și restul vor învăța să te accepte și sa te iubească pentru asta. În caz contrar, renunță la ei si  vei avea mai mult timp de calitate pentru cei care sunt dispuși sa o facă.

Nu te poți schimba peste noapte, dar îți poți schimba mici obiceiuri, precum si atitudinea fata de oamenii si lucrurile din jurul tău.  Eu am ales sa zâmbesc, sa ma bucur atunci când ceva frumos se întâmplă în jurul meu, sa spun o vorba bună, sa regret si sa-mi asum atunci când nu fac ceea ce este corect.

„Să avem seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat şi mai ales înţelepciunea pentru a face deosebirea între cele două posibilităţi” – Marc Aureliu


2 thoughts on “Oare ne mai putem schimba?

  1. “Decat” este folosit in propozitiile cu negatie. In caz contrat se foloseste “doar”. De altfel un text foarte motivational.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s