Nerăbdare, insomnii, rugaciuni și mai ales speranța … în așteptarea rezultatului inseminarii

Inseminarea intrauterina a avut loc pe 20 și 21 mai (Sf. Constantin și Elena), pentru mine acesta era un semn, căci primul meu nume este Elena.

Rezultatul urma sa îl aflam după 14 zile, pe 4 iunie. Au fost zile si nopti care au trecut foarte greu, orele, minutele treceau foarte greu … am avut tot felul de gânduri și pozitive și negative, treceam dintr-o extrema în alta. Medicul ne pregătise, ne-a sfătuit sa nu ne facem speranțe, căci rata de succes ajunge la aprox. 25 % atunci cand indeplinesti anunite conditii ( nu era si cazul nostru din pacate): vârsta femeii sub 30 ani (eu aveam 34), spermocultura negativa (însă soțul avea o bacterie pt care urma tratament), sa fi făcut 1-2 inseminari anterior (la noi era prima), sa fi avut mai multi foliculi maturi de peste 18-19 mm pe același ovar (eu aveam unul de 17 cm și unul de 19 cm, fiecare pe alt ovar insa). Ținând cont de datele menționate, șansele noastră scădeau sub 15%. Ne pregăteam sufleteste pentru o a doua inseminare în toamna, când se întorcea soțul și pt FIV în iarna.

Din momentul inseminarii si pana la nastere am citit aproape în fiecare zi  acatistul Sf. parinti Ioachim și Ana (maxim de 5 ori l-am sărit din cauza oboselii).

Dupa inseminare mi-am continuat viata normala … birou – casa. Intre timp, sotul a primit telefon de la companie ca urmează sa plece mai devreme, sa aibe bagajul pregătit … biletul de avion era pentru 4 iunie, ziua când ar fi urmat sa fac hcg-ul pentru a afla rezultatul. Eu sunt mai tipicara și în general  urmez regulile (pe care mi le impun eu, nu altii) fără ocolișuri. De aceasta data însă, mi-am ascultat soțul (hai femeie ca daca dupa 14 zile ar fi pozitiv, va fi si după 13) și am fost de acord sa fac prima analiza după 13 zile, cu o zi înainte de plecarea sotului.

În ziua 13 (data mea de nastere), de dimineata la 8, am făcut hcg-ul si am cerut rezultatul la urgenta, pentru a-l primi pana după-amiază. Mi s-a spus ca după ora 14 sa verific rezultatul online. La birou era o zi normala (adică foarte aglomerata si cu multe proiecte), insa timpul trecea foarte greu. Începând cu ora 12 am deschis site-ul pentru a verifica rezultatul și pana dupa ora 15, când s-a publicat, cred ca dădeam refresh din 10 în 10 minute . Verificasem de multe ori acest rezultat, știam ca sub 5 mui/ml si textul scris cu negru înseamnă că nu există nici o sarcina … De aceasta data însă, rezultatul era rosu … peste 225 mui/ml … am citit, am recitit … am ieșit de pe pagina, am reintrat, am citit iar pe internet valorile normale … ERAM INSARCINATA! EU! Nu imi venea sa cred … îmi curgeau lacrimile și le ștergeam continuu pentru a nu ma vedea colegii … am ieșit afara pentru a plânge de fericire și a ma liniști … Restul zilei nu am putut sa îmi șterg zâmbetul de pe fata … se putea întâmpla orice ca nimic nu ma mai putea afecta. Îmi venea sa strig, sa tip, sa știe toată lumea cat de fericita sunt.

I-am transmit medicului rezultatul, mi-a urat felicitări și urma ca peste 2 zile sa repet analiza. Hcg-ul ar fi trebuit sa se dubleze pt a fi totul ok. Apoi, peste încă 2 săptămâni urma eco-ul.

Mereu mi-am imaginat cum i-as fi dat vestea sotului … în 6 ani am avut timp sa fac planuri pentru o surpriza deosebita. Dar … a fost cam asa … tzarrr (adică l-am sunat):

  • S-a afișat rezultatul
  • Și???
  • Si … (plansete)
  • Pui, ești bine? S-a întâmplat ceva?
  • Miau miau buhuhu buhuhu … (plansete) … e pozitiv
  • Da ce ai, de ce plângi?
  • De fericire, nu înțelegi? Sunt insarcinata, e rosu, e cu mult crescuta valoarea …

A doua zi dimineață soțul pleca pentru 5 luni.  Am vrut sa îmi iau liber de la birou pentru restul zilei, sa petrecem cateva ore împreună ca un cuplu ce urma sa devina părinți. Așteptasem atât de mult aceasta etapa a vietii noastre și îmi doream sa fiu cu el măcar pentru o zi în postura de soție insarcinata, sa fiu răsfățată și sa ne bucuram impreuna măcar pentru o zi. Din păcate însă, nu mi-am putut lua liber pentru restul zilei.

Sotul este mai puternic si nu se lasă copleșit de sentimente (la exterior, însă în interior este un puppy mic și dragastos), astfel ca a încercat sa nu își facă speranțe și sa aștepte a doua analiza, apoi eco, apoi sa treacă primele 3 luni și abia apoi s-a exteriorizat și entuziasmat cu adevărat, abia atunci si-a permis sa își facă planuri. La plecarea lui am căzut de comun acord sa nu spunem nimănui pana ce trece perioada de foc … eu însă i-am spus imediat prietenei mele cele mai bune Roxana (pup, pup), iar el colegului cu care a plecat pe avion, Nicusor (și care ulterior a devenit un foarte bun prieten).

Mi-a fost foarte greu sa țin vestea ascunsa pt următoarele 2 luni.

Îmi era teama ca dacă cineva va arunca un gând negativ, ceva rău s-ar fi întâmplat si totul ar disparea. Am preferat sa ne bucuram în liniște (cu nașii, părinții și prietenii foarte apropiati).

Au urmat 37 de saptamani minunate si dificile in acelasi timp. Perioada ce a urmat nu a fost ușoară, însă credința m-a ajutat mult și sunt convinsa ca acatistul Sf părinți Ioachim și Ana a avut rolul lui benefic.

P.S. S-a trezit din nappyul de prânz minunea mea, asa ca voi încheia aici acest articol și voi continua ulterior cu perioada celor 37 de săptămâni … perioada superba, dar și cu multe hop-wp-1470035376725.jpguri.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s